“Coalition of the Billing ” [ Bruce Sterling ]

blood-oil-blackwater.jpg

[EN]

“”” Once upon a time, politics by other means took the form of war between state-sponsored armies. Then along came the creeping tide of international terror, whose practitioners play by different rules. Terrorists have little use for top-heavy chains of command, cumbersome procurement procedures, and pesky government oversight. They eschew conventional rules of engagement and international codes like the Geneva Conventions. Faced with such an agile enemy, beleaguered states are turning to a force that operates under a similar lack of constraints: private military contractors. Once the hired guns settle into the trenches, though, it can be hard to get them to leave.

The role of private companies in Iraq has been widely reported. What hasn’t gotten so much play is that, taken as a whole, contractors make up the second-largest armed force there, after the US military. Although this “army” is mostly on the Pentagon’s payroll for now, it doesn’t fly any flag or belong to any state. It’s a multiethnic, for-profit, postnational force, and its sole agenda is to mind the bottom line. It has no incentive to stand down as long as there’s money to be made. It’s not afraid of terrorists, and whatever passes for an Iraqi government in the future will likely live at its mercy.

Sierra Leone’s experience is instructive. During the mid-1990s, the government called in South African company Executive Outcomes to chase rebels out of its diamond mines. The firm dislodged the insurgents in a mere 11 days, and was rewarded with a 40 percent share of the mining concession. Along the way, a British intelligence report noted that EO – having expanded into oil-rich Angola, Kenya, Malawi, Mozambique, Sudan, and Uganda – was becoming a potent regional force, “capable of exercising real power.” In 1999, South African authorities dissolved the company, citing a law barring citizens from mercenary activities. The staff simply went to work for an affiliated British outfit, Lifeguard Security. Not long afterward, another EO offshoot known as Sandline was accused of importing 35 tons of Bulgarian-made AK-47s in defiance of a UN resolution aimed at quelling the violence.

As goes Sierra Leone, so may go Iraq. Jordanian terror master Abu Musab al-Zarqawi isn’t likely to quit blowing up Shiites in Iraq, and the contractors also have no reason to leave. Second only to Saudi Arabia in proven oil reserves, this ancient territory is too profitable for world markets to abandon, no matter what the locals do or say. Oil is the universal contraband, heroin for squares. Even the UN was on the take for Iraqi oil.

The US military may hastily fold its flags and officially pull out. The contractors most directly paid by the Pentagon (including BDM International, Blackwater, Halliburton, Kellogg Brown and Root, MPRI, and Vinnell) may leave, too, although no one should be surprised if they simply change their logos before returning to soak up loose cash in some different guise. But there are other outfits working in Iraq that are likely to stick around – like South Africa’s Erinys, a force organized by former apartheid tough guys. Erinys doesn’t prate about democracy or social betterment but simply guards oil pipelines. These troops aren’t conquering anybody and they aren’t liberating anybody. They exist to keep the oil moving, and they’ll stay for as long as it pays.

If anything arises in Iraq that looks like a government – the relatively peaceful and together Kurdish ministate, for example – the mercenaries can simply submit bids to serve as its army and police force. And, if the flags are gone, why should such an offer be refused? If superpowers or international treaties fail to give you security, you have to purchase it.

Contractors today are multinational, owned and run by former presidents, prime ministers, generals, and spooks of many nations, and their rank and file are drawn from around the globe. The Spanish army has left Iraq, but swarms of new hires are ambling in: former Chilean soldiers, Chechnya vets, French Foreign Legionnaires, Gurkhas – a motley group of armed employees every bit as multiethnic as those of, say, Sony or Shell.

If wars for oil are bad and terror is worse, this Coalition of the Billing is a logical blend: global free-marketing at gunpoint. It’s above the law, beyond the law, and worst of all, irreplaceable and utterly necessary to power the planet’s nations, cities, and homes. We’ve suffered terror without a country. Welcome to war without flags. “””[ Bruce Sterling , WIRED ]

~~~~~

george-bush-uncle-sam-hiltron-2.jpg

refugee.jpg

lindh-naked.jpg

[RO – traducere adaptata]

“”” A fost odată ca niciodată un timp când problemele politice se transau de către armatele finantate de stat. Apoi a apărut obsesia cu „terorismul international”, ai cărui practicanti joacă după alte reguli. Teroristii nu se complică cu ierarhii, proceduri complicate de achizitie sau controlul statului. Ei nu dau doi bani pe normele internationale gen Conventia de la Geneva. În fata unui asemenea inamic agil, statele apelează acum la o fortă care actionează după aceleasi grade de libertate: contractorii militari privati. Odată intrate în transee armele angajate, e greu să le mai scoti de acolo.

Rolul companiilor private în Irak e dezbătut intens. Ceea ce nu s-a spus este faptul că, luati laolaltă, contractorii alcătuiesc a doua fortă armată ca mărime, după fortele SUA. Desi această “armată” se află în majoritate pe statul de plată al Pentagonului, ea nu are drapel si nu apartine nici unui stat. Este o fortă multietnică, pe profit, post-nationala, iar singura ei treabă este să nu uite telul final. Nu are nevoie de stimulente, atât timp cât se fac bani. Nu îi este frică de teroristi, iar orice decizie a oricărui guvern irakian va depinde de îngăduinta ei.

Experienta din Sierra Leone a fost o lectie. La mijlocul anilor 1990, guvernul a apelat la firma sud-africană Executive Outcomes pentru a-i scoate pe rebeli din minele de diamant. Firma i-a gonit pe insurgenti în numai 11 zile si a primit 40 la sută din concesiunile miniere. Un raport al spionajului britanic arăta că EO – extinsă în Angola (bogată în petrol), în Kenya, Malawi, Mozambic, Sudan si Uganda – era pe cale să devină o fortă regională, “capabilă să exercite o adevărată putere”. În 1999, autoritătile sud-africane au dizolvat compania, în baza unei legi care le interzicea cetătenilor să desfăsoare activităti mercenare. Personalul s-a strămutat la o firma afiliată britanică, Lifeguard Security. Nu mult după aceea, o altă progenitură a lui EO,Sandline, era acuzată de importul a 35 de tone de automate AK-47 bulgăresti, în ciuda unei rezolutii ONU privind reducerea violentei.


Ce a pătit Sierra Leone poate păti si Irakul. Teroristul iordanian Abu Musab al-Zarqawi nu prea are de gând să renunte la omorârea siitilor din Irak, iar contractorii nu au nici un motiv să plece. Al doilea după Arabia Saudită ca resurse de petrol, acest teritoriu antic e prea profitabil pentru pietele globale, indiferent de ce zic sau fac localnicii. Petrolul e o marfă universală. Chiar si ONU a pus botul la petrolul irakian.

Poate că fortele SUA vor împături steagul si vor pleca. Oficial. Contractorii, în majoritate plătiti de Pentagon (inclusiv BDM International, Blackwater, Halliburton, Kellogg Brown and Root, MPRI si Vinnell), pot pleca, desi nimeni n-ar fi surprins ca ei doar să-si schimbe numele înainte de a se apuca iar de lucru. Sunt însă alte structuri care lucrează în Irak si care pot deveni interesate – Erinys din Africa de Sud, o fortă creată de fosti sustinători ai apartheidului. Erinys nu se ocupă cu democratizarea sau îmbunătătirile sociale, ci cu paza conductelor de titei. Aceste trupe nu cuceresc pe nimeni si nu eliberează pe nimeni. Grija lor este să vegheze ca petrolul să curgă mai departe, si vor rămâne acolo atât timp cât sunt plătiti.

În cazul în care în Irak va răsări ceva gen autoritate – de exemplu, mini-statul kurd – mercenarii îsi vor prezenta ofertele pentru a servi ca forte armate si de politie. De ce să refuzi o asemenea ofertă? Dacă superputerile sau tratatele internationale nu îti pot oferi securitatea, trebuie s-o cumperi.

Contractorii de astăzi sunt companii multinationale, detinute sau conduse de fosti presedinti, prim ministri, generali si personaje din multe tări, cu grade si dosare din întreaga lume. Fortele spaniole au părăsit Irakul, dar deja se prefigurează înlocuitorii: fosti soldati chilieni, veterani din Cecenia, legionari francezi, negri Gurka – un grup pestrit de angajati înarmati, la fel de multietnici ca Sony sau Shell.

Dacă războaiele pentru petrol sunt rele, iar teroarea e si mai rea, această Coalitie a Notei de Plată este un amestec logic: un marketing mondial cu arma în mână. Este deasupra legii, dincolo de lege si, cel mai rău din toate, de neînlocuit si teribil de necesar pentru a alimenta natiunile lumii, orasele si casele.

Bun venit la războiul fără steaguri. “””

iraqigirlssendsthankstousa.jpg

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: