Gaza and the “human shields” (by Alain Gresh)



** translation from Romanian made by Hector Brutacu.

“”” History is repeating itself. While the Israeli army continues its deadly offensive in Gaza in the indifference of European countries and with the approval of Washington said, resurfaces a debate that had erupted in the first months after the outbreak of the second Intifada, By late September 2000. Again, the press spoke of “human shields” and the use by Palestinian fighters in women and children to protect themselves. With a difference, however, between 2000 and 2006: our media seem far more likely today than yesterday to accept the term “human shields” used by Israeli officials. Gradually, it is the Israeli version of the conflict that is necessary.

Prior to revisit some aspects of what is happening in Gaza, I would like to propose a few pages written in my book opening of Israel-Palestine conflict on truths (Hachette), published in September 2001, and who are tackling this problem shields ” humans. “

“Is it that ratiociner wondering where were these children, who had been on the front lines, as part of what sinister strategy of martyrdom? […] Is it fail, yes, that to suggest that the senseless brutality of the South African army, the debauchery and this disproportion of the means employed were a response to what must be called a declaration of war Blacks? These words, if they had been written in the wake of the Soweto riots of 1976, which saw her raise her youth in the townships of South Africa, would have permanently discredited their author …

But this text, Bernard-Henri Levy wrote in Le Point on 13 October 2000. It read: “Is it that ratiociner wondering where were these children, who had been on the front lines, as part of what sinister strategy of martyrdom? […] Is it fail, yes, that to suggest that the senseless brutality of the Israeli army, such debauchery and this disproportion of the means employed were a response to what must be called a declaration of war on Palestinians? “Dozens of youths under age 18, sometimes children, were killed during the first few weeks of the second Intifada. And Bernard-Henri Levy wondered what they were doing on the front line. Se would have raised the question whether these youths were Chechen or Bosnian?

A few weeks later, Bernard-Henri Levy “correct” slightly shooting, so to speak, following a trip to Palestine: “One argument that I will more, he admitted, after hearing Palestinian mothers tell me, as all mothers of the world, their anxiety crazy when, at the hour of leaving the school, they do not return their son: “Children put forward deliberately, knowingly turned into shields human, and so on. ” But he adds that the small Mohamed El Dourra, the child whose death was filmed live by television cameras, was killed by a bullet “” lost “,” not “targeted shooting of a Jewish soldier killer of children “(The Point, November 24, 2000). Thus, Bernard-Henri Levy needs to make a trip to Palestine to understand that Palestinian mothers do not shout for joy when their children fall, that the Palestinians are simply human beings?

History sometimes plays strange tricks, as evidenced by this story. The event was very tough. The clashes were maintained. At the end of a day of rioting, there are 9 deaths and 44 serious injuries. Of these, 18 were aged 8 to 16 years old, 14 are between 16 and 20 years. The press then denounces these parents who use their children as “human shields” or send them to break-pipe while they remain quietly at home. These events run smoothly in Palestine, but … November 1945 in Tel Aviv. The protesters were Jews who were protesting against restrictions on immigration. Davar, the newspaper of the Central Jewish Association (Histadrut) published a caricature which cost him a ban of one week: a doctor, along with children injured in their hospital bed, said to a colleague: “Good shooters These English! Targets so small, they do not miss! “

This episode was reported by Charles Enderlin, France 2 correspondent in Jerusalem, whose team filmed live the death of Mohamed El Dourra small. Bernard-Henri Levy would he wrote at the time that the young demonstrators had been killed by a “stray bullet”? And that means its formula soldier murderer of Jewish children “? A warning to all those who criticize the Israeli army: you would bear a camouflaged anti-Semitism, you propageriez the worst clichés of anti-Semitism, Jews drinkers’ blood of children. ” If our “philosopher” had simply read the Israeli press, he would have known that, yes, Israeli soldiers deliberately killed, including children.

The Israeli journalist Amira Hass has published this nonsense dialogue with a sniper of the Israeli army: “We are forbidden to kill children,” he said when speaking orders of his superiors. But he adds: “You do not pull on a child 12 years or younger. Over 12 years is permitted. This is what they tell us “(Le Monde, November 24, 2000). The organisation Israeli human rights Betselem, based on the same figures of the Israeli army, showed that in three-quarters of the most deadly incidents between the start of the intifada and November 15, 2000, it had found no presence of Palestinian gunmen (International Herald Tribune, Dec. 14, 2000). The press has noted numerous instances where Palestinians, yes, children were deliberately killed, while the lives of the soldiers was not in danger. The refusal of the military to open investigations into most of these cases clearly encourages such behavior. Throughout the second intifada, these practices have persisted: according to Amira Hass, in mid-June 2002, 116 children were killed in Gaza, 253 in the West Bank. And an investigation of another Israeli journalist Joseph Algazy, of the daily Haaretz, revealed the nightmare of tens of Palestinians in 14, 15 or 16 years beaten, abused and even, in some cases, tortured in Israeli jails.
“. Back in Gaza today. Start with a few figures, gross, without souls, but talking. According to statistics compiled by Patrick O’Connor, in his article in the November 4, “Israel’s Large-Scale Killing of Palestinians Passes Unreported,” between March 29, 2006 (the date of the inauguration of the government led by Hamas ), and November 3, 491 Palestinians have been killed by Israelis against 19 Israelis killed by Palestinians, a ratio of almost 26 Palestinians for 1 Israelis. Since 1 July, the ratio is 76 to 1 Israeli Palestinians.

But these are terrorists retort there and it used the argument that the Prime Minister Ehud Olmert before Parliament on October 30, claiming that the Israeli army had killed 300 “terrorists” in Gaza . The human rights organization B’Tselem Israeli replied that, indeed, the Israeli army had killed 294 Palestinians in Gaza since the abduction of Corporal Gilad Shalit between June 26 and October 27. But, she adds, more than half – 155 people including 61 children – are civilians who are not involved in fighting.

Kofi Annan, the UN secretary-general, launched on November 3 a call for Israel “to exercise the utmost restraint, spares no effort to protect civilians and to refrain from aggravating a already grave situation. “He also called Palestinian militants” to stop the firing of rockets against Israeli civilian targets. ” In response to this statement, a spokesman for the State Department, Sean MacCormack, replied, November 3, that the situation in Gaza was caused by the actions of terrorists and that Israel was merely defending himself.

Note particularly the statements “jargon” the spokesman for the french ministry of Foreign Affairs on Nov. 2: “We have noted the continuation of the Israeli operation in northern Gaza, which, to our knowledge, caused the deaths of eleven people. We recall that it is essential to avoid escalation and to reduce tensions. The situation today in Gaza is very worrying. This reinforces even more the need for a revival of the peace process. “They confirmed the next day:” We have expressed on several occasions, including on the situation in the Gaza Strip. Only yesterday we reiterated that we were concerned about this situation and that we call each course for restraint to avoid escalation. France hopes to revive the peace process, and, as you know, is ready to contribute. We believe that these are not the acts of violence that would resolve the conflict. “The most astonishing thing in those statements, which avoid condemning the Israeli government is that the french leaders do not seem to measure how much they discredit Western discourse on human rights, democracy, justice, and so on. And they provide grist for the most extremist forces.

To conclude, here is the translation of the full text of Ahmed Youssef, an adviser to Prime Minister Ismail Haniya published on the eve of the current escalation in the New York Times on November 1, entitled “Pause for Peace” (A pause for peace , reprinted in International Herald Tribune, 2 November). I had self-reported a Hamas leader entitled “Have mercy on Gaza” in a previous blog. If the opinion of Youssef represents perhaps one of the currents within the Islamist organization, I think it is interesting to listen and especially to hear him.

“Here in Gaza few people dream of peace. For the moment, most only dare dream of an absence of war. That is why Hamas has proposed a long-term truce during which the Palestinian and Israeli peoples could negotiate a lasting peace. “

“A truce is called in Arabic” houdna “. Covering ten years, it is recognized by the Muslim jurisprudence as an agreement both legitimate and binding. A houdna goes beyond the western concept of a cease-fire and forced the parties to use this period to seek a lasting resolution and nonviolent their differences. The Koran is a great merit in these efforts to promote understanding among peoples. As the war dehumanizes the enemy and make it easier killing, the houdna provides an opportunity to humanize the opponents and understand their position with the purpose of resolving disputes that they are inter-tribal or international. “

“Such a design – a period of no war, but only partial resolution of a conflict – is alien to the West, and was greeted with great suspicion. Many Westerners with whom I have spoken are wondering how we can stop the violence without solving the conflict. “

“I would say, however, that such a concept is not as foreign as it sounds. After all, the Irish Republican Army (IRA) has stopped its military actions to liberate Northern Ireland without acknowledging British sovereignty. The Irish Republican continue to strive for the unity of Ireland free of British trusteeship, but want to use it for peaceful means. If we had forced the IRA to abandon its vision of a reunited Ireland before negotiating, peace would never have prevailed. Why ask for more to the Palestinians, while we know that the spirit of our people will never do? “

“When Hamas embarks on an international agreement, it does so in the name of God and thus takes his word. Hamas has fulfilled its previous commitments regarding a cease-fire as the Israelis acknowledge reluctantly noting “at least Hamas does what he says.” “

“Houdna proposal is not a ruse, as some say to strengthen our military, to buy time to better organize, or to strengthen our control of the Palestinian Authority. The political movements based on the faith in Algeria, Egypt, Iraq, Jordan, Kuwait, Malaysia, Morocco, Turkey and Yemen have used the tactics of houdna to avoid the expansion of conflict. Hamas will also lead wisely and honorably. “

“We Palestinians are ready to houdna to put an immediate end to the occupation and to start a period of peaceful coexistence during which both sides will use any form of aggression or military provocation. During this period of calm and negotiations, we will be able to address important issues like the right of return and the release of prisoners. If negotiations fail to lead to a lasting solution, then the next generation of Palestinians and Israelis will have to decide whether or not to extend the houdna and seek a negotiated peace. “

“There can be no comprehensive solution to the conflict today, this week, this month or even this year. A conflict as long suppure can be resolved during a decade of peaceful coexistence and negotiations. That is the only reasonable alternative to the current situation. A houdna lead to the end of the occupation and create a space and calmness to resolve outstanding issues. “

“Few people dream of Gaza. For the last six months it is very difficult to sleep. But the hope is not dead. And when we dare to hope, that’s what we see: a houdna ten years during which, God willing, we will learn to dream of peace. ” “””


[RO – traducere adaptata]

“”” Istoria se repetă. În timp ce armata israeliană îşi continuă ofensivele ucigaşe în Gaza, în indiferenţa ţărilor europene şi cu susţinerea afirmată a Washingtonului, reapare o dezbatere care izbucnise în primele luni care au urmat declanşării celei de-a doua Intifada, la sfârşitul lui septembrie 2000. Din nou, presa vorbeşte despre “scuturile umane” şi de utilizarea de către combatanţii palestinieni a femeilor şi a palestinienilor pentru auto-protecţie. Cu o singură diferenţă: în 2006, spre 2000, mass-media noastră pare cu mult mai tentată să accepte termenul de “scuturi umane” utilizat de responsabilii israelieni. Încetul cu încetul, se impune versiunea israeliană asupra conflictului.

Înainte de a reveni asupra câtorva aspecte privitoare la ceea ce se petrece în Gaza, aş vrea să propun câteva pagini scrise în deschiderea cărţii mele Israel-Palestina, adevăruri asupra unui conflict (Hachette), apărută în septembrie 2001, şi care abordează această problemă a “scuturilor umane”.

“Despicăm firul în patru dacă ne întrebăm de unde veneau aceşti copii, cine îi pusese în linia întâi, în cadrul cărei lugubre strategii a martiriului? […] Greşim oare dacă sugerăm că brutalitatea iraţională a armatei sud-africane, dezlănţuirea ei şi disproporţia mijloacelor folosite sunt răspunsul la ceea ce ar trebui să numim o declaraţie de război a negrilor?” Dacă aceste cuvinte ar fi fost scrise a doua zi după începerea răscoalei din Soweto din 1976, care a adus în atenţia lumii tinerii Africii de Sud, l-ar fi discreditat definitiv pe autorul lor…

Or, acest text a fost scris de Bernard-Henri Lévy în Le Point, numărul din 13 octombrie 2000. Putem citi: “Despicăm firul în patru dacă ne întrebăm de unde veneau aceşti copii, cine îi pusese în linia întâi, în cadrul cărei lugubre strategii a martiriului? […] Greşim oare dacă sugerăm că brutalitatea iraţională a armatei israeliene, dezlănţuirea ei şi disproporţia mijloacelor folosite sunt răspunsul la ceea ce ar trebui să numim o declaraţie de război a palestinilor?” Zeci de tineri de mai puţin de 18 ani, uneori copii, au fost omorâţi de-a lungul primelor săptămâni ale celei de-a doua Intifada. Şi Bernard-Henri Lévy se întreabă ce făceau în prima linie. Şi-ar fi pus aceeaşi întrebare dacă aceşti tineri ar fi fost bosniaci sau ceceni?

Câteva săptămâni mai târziu, Bernard-Henri Lévy îşi “rectifică” lejer tirul, dacă se poate spune astfel, în urma unei călătorii în Palestina: “Un argument pe care nu-l voi mai utiliza, recunoaşte el, după ce am auzit mame palestiniene care-mi spuneau, ca toate mamele din lume, angoasa lor paroxistică atunci când, la ora întoarcerii de la şcoală, nu-l văd pe fiul lor întorcându-se: “copii împinşi cu bună ştiinţă înainte, transformaţi în mod deliberat în scuturi umane, etc.”. Dar, el adaugă că micuţul Muhammad al-Durra, copilul a cărui moarte a fost filmată în direct de camere de televiziune, a fost omorât de “un glonţ pierdut” şi nu de “tirul unui soldat evreu asasin de copii” (Le Point, 24 noiembrie 2000). Aşadar, Bernard-Henri Levy are nevoie de o călătorie în Palestina ca să înţeleagă că mamele palestiniene nu urlă de bucurie atunci când le sunt omorâţi copiii, că palestinienii sunt, pur şi simplu, fiinţe umane?

Istoria joacă uneori feste ironice, aşa cum o dovedeşte anecdota ce urmează. Manifestaţia a fost dură. Înfruntările s-au prolungit. La finalul unei zile de răzmeriţe, s-au cules 9 morţi şi 44 de răniţi gravi. Dintre cei din urmă, 18 au între 8 şi 16 ani, 14 au între 16 şi 20 de ani. Presa îi denunţă pe părinţii care se servesc de copiii lor ca de nişte “scuturi umane”, sau care-i trimit la moarte în vreme ce ei rămân liniştiţi acasă. Faptele se petrec în Palestina, desigur, dar în… noiembrie 1945 la Tel-Aviv. Manifestanţii erau evrei care protestau împotriva restricţiilor imigraţiei. Davar, cotidianul centralei sindicale evreieşti (Histadrut), publica atunci o caricatură care i-a adus interdicţia timp de o săptămână: un medic, alături de copiii răniţi aflaţi pe un pat de spital, spune unui coleg: “Buni trăgători, englezii ăştia! Nu ratează nici măcar ţinte atât de mici!”

Episodul a fost relatat de Charles Enderlin, corespondent al France 2 la Ierusalim, a cărui echipă a filmat în direct moartea micuţului Muhammad al-Durra. Bernard-Henri Lévy ar fi scris la vremea aceea că tinerii manifestanţi fuseseră omorâţi de un “glonţ pierdut”? Şi ce înseamnă formula lui “soldat evreu asasin de copii”? Un avertisment dat tuturor celor care critică armata israeliană: sunteţi purtătorii unui antisemitism camuflat, propagaţi cele mai rele clişee ale antisemitismului, despre evreii “băutori de sânge de copil”. Dacă “filosoful” nostru ar fi citit pur şi simplu presa israeliană, ar fi ştiut că, da, soldaţii israelieni omoară premeditat, inclusiv pe copii.

Jurnalista israeliană Amira Hass a publicat acest dialog iraţional cu un trăgător de elită al armatei israeliene: “Ni se interzice să omorâm copii”, explică el vorbind despre ordinele primite de la ierarhia sa. Dar adaugă: “Nu veţi trage într-un copil care are 12 ani sau mai puţin. Mai sus de 12 ani, este autorizat. Aşa ni se spune” (Le Monde, 24 noiembrie 2000). Organizaţia israeliană pentru apărarea drepturilor omului Betselem, sprijinindu-se pe cifrele date publicităţii de armata israeliană însăşi, a arătat că în cazul a trei sferturi dintre incidentele cele mai mortale dintre începutul primei Intifada şi 15 noiembrie 2000, nu se decelase nici o prezenţă a trăgătorilor palestinieni (International Herald Tribune, 14 decembrie 2000). Presa a menţionat numeroase cazuri în care palestinieni, da, copii, fuseseră ucişi în mod deliberat în timp ce viaţa soldaţilor nu fusese câtuşi de puţin în pericol. Refuzul armatei de a deschide anchete în cazul celor mai multe acestor evenimente încurajează desigur un astfel de comportament. De-a lungul celei de-a doua Intifada, 116 copii au fost ucişi în Gaza, 253 în Cisiordania. Iar o anchetă a unui alt ziarist israelian, Joseph Algazy, de la cotifianul Haaretz, a relevat coşmarul zecilor de palestinieni de 14, 15 şi 16 ani bătuţi, maltrataţi şi chiar, în cazul unora, torturaţi în închisorile israeliene.

Să ne întoarcem la ce se întâmplă azi în Gaza. Să începem cu câteva cifre brute, fără suflet, dar grăitoare. După statisticile culese de Patrick O’Connor, în articolul său din 4 noiembrie, Israel’s Large-Scale Killing of Palestinians Passes Unreported, între 29 martie 2006 (data intrării în funcţie a guvernului condus de Hamas) şi 3 noiembrie, 491 de palestinieni au fost ucişi de către israelieni în comparaţie cu 19 israelieni omorâţi de către palestinieni, adică 26 de palestinieni la fiecare 1 israelian. Din 1 iulie încoace, proporţia este de 76 de palestinieni la fiecare 1 israelian.

Dar este vorba despre terorişti, ni se va spune, şi exact acest argument a fost utilizat de către primul ministru Ehud Olmert în faţa parlamentului, în 30 octombrie, afirmând că armata israeliană omorâse 300 de “terorişti” în Gaza. Organizaţia israliană pentru drepturile omului B’Tselem a răspuns că, efectiv, armata israeliană omorâse 294 de palestinieni în Gaza de la răpirea caporalului Gilad Şalit din 26 iunie şi până în 27 octombrie. Dar, adaugă ea, mai mult de jumătate – 155 de persoane dintre care 61 de copii – sunt civili care nu participau la lupte.

Kofi Annan, secretarul general al Naţiunilor Unite, a lansat în 3 noiembrie un apel Israelului “pentru ca acesta să dovedească cea mai mare reţinere, să nu precupeţească nici un efort pentru a proteja civilii şi să se abţină de la agravarea unei situaţii deja grave.” A făcut apel şi la militanţii palestinieni “să înceteze să lanseze rachete împotriva ţintelor civile israeliene.” Ca răspuns la această declaraţie, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean MacCormack, a replicat, în 3 noiembrie, că situaţia din Gaza fusese provocată de acţiunea teroriştilor şi că Israelul nu face decât să se apere.

Vom nota declaraţiile tipice pentru “limba de lemn” ale purtătorului de cuvânt al ministerului francez al afacerilor externe din 2 noiembrie: “Am notat că operaţiunea israeliană din nordul Fâşiei Gaza a provocat moartea a unsprezece persoane. Reamintim că este indispensabilă evitarea escaladei şi tensiunile trebuie reduse. Situaţia care prevalează azi în Gaza este foarte preocupantă. Acest lucru întăreşte cu atât mai mult necesitatea relansării procesului de pace.” Ele sunt confirmate a doua zi: “Ne-am exprimat deja în mai multe reprize, cu precădere, în privinţa situaţiei din Fâşia Gaza. Aminteam şi în cursul zilei de ieri că eram preocupaţi de această situaţie şi că facem apel fireşte la ambele părţi să se abţină de la escaladare. Franţa doreşte relansarea procesului de pace, şi, aşa cum ştiţi, este gata să contribuie la el. Considerăm că actele de violenţă nu sunt metodele care vor permite rezolvarea conflictului.” Partea cea mai uimitoare a acestor declaraţii, care evită condamnarea guvernului israelian, este că responsabilii francezi nu par să-şi dea seama în ce măsură ele discreditează discursul occidental despre drepturile omului, democraţie, justiţie, etc., şi că dau apă la moară forţelor celor mai extremiste.

Pentru a sfârşi, iată traducerea integrală a textului lui Ahmed Yussef, consilier al primului-ministru Ismail Haniyeh, apărut cu o zi înaintea actualei escalade în ediţia din New York Times din 1 noiembrie şi intitulat “Pause for Peace” (O pauză pentru pace, reprodus în International Herald Tribune din 2 noiembrie). Semnalasem deja o autocritică a unui responsabil al Hamas intitulată “Milă pentru Gaza” într-un blog precedent. Dacă opinia lui Yussef nu reprezintă fără îndoială decât unul dintre curentele din interiorul organizaţiei islamice, mi se pare interesant s-o ascultăm şi mai cu seamă s-o înţelegem.

“Aici în Gaza puţini oameni visează la pace. Pentru moment, cei mai mulţi îndrăznesc doar să viseze la o absenţa a războiului. Din această cauză Hamas a propus un armistiţiu de lungă durată în timpul căruia popoarele palestinian şi israelian vor putea să negocieze o pace durabilă.

În arabă la armistiţiu se spune “hudna”. Întinzându-se pe durata a 10 ani, ea este recunoscută de jurisprudenţa musulmană ca un acord concomitent legitim şi constrângător. Hudna este mai mult decât concepţia occidentală despre încetarea focului şi constrânge părţile să utilizeze această perioadă pentru a căuta o rezolvare durabilă şi non-violentă a diferendurilor. Coranul acordă un mare merit acestor eforturi pentru a promova întelegerea între popoare. În timp ce războiul dezumanizează inamicul şi-l face mai uşor de ucis, hudna dă ocazia umanizării opozanţilor şi a înţelegerii poziţiei lor în scopul rezolvării conflictelor, fie că sunt inter-tribale sau internaţionale.”

O asemenea concepţie – cea a unei perioade de non-război dar şi de rezolvare parţială a unui conflict – este străină Occidentului şi a fost primită cu multă suspiciune. Mulţi dintre occidentalii cu care am vorbit se întreabă cum se pot opri violenţele fără să se rezolve conflictul.

Aş spune, totuşi, că un astfel de concept nu este atât de ciudat pe cât pare. La urma urmei, Armata Republicană Irlandeză (IRA) îşi oprise acţiunile militare îndreptate în direcţia eliberării Irlandei de Nord fără să recunoască automat şi suveranitatea britanică. Republicanii irlandezi continuă să aspire la unitatea Irlandei libere de tutelă britanică, dar vor să utilizeze în acest scop mijloace pacifiste. Dacă IRA ar fi fost obligată să renunţe la viziunea unei Irlande reunificate înainte de negociere, pacea nu şi-ar fi intrat niciodată în drepturi. De ce să se ceară mai mult palestinienilor, în condiţiile în care se ştie că spiritul poporului nostru nu o va permite niciodată?

Când Hamas se angajează într-un acord internaţional, o face în numele lui Dumnezeu şi-şi ţine cuvântul. Hamas a respectat precedentele sale acorduri privitoare la încetarea focului, aşa cum israelienii recunosc fără entuziasm, notând că “cel puţin Hamas face ceea ce spune”.

Propunerea hudnei nu este un vicleşug, aşa cum afirmă unii, pentru a întări aparatul nostru militar, pentru a câştiga timp în vederea unei mai bune organizări, sau pentru a întări controlul noastru exercitat asupra Autorităţii Palestiniene. Mişcările politice fundamentate pe credinţa islamică din Algeria, din Egipt, din Irak, din Iordania, din Kuweit, din Malaezia, din Maroc, din Turcia şi din Yemen au utilizat tactica hudnei pentru a evita extinderea unui conflict. Hamasul va avea acelaşi comportament înţelept şi onorabil.

Noi, palestinienii, suntem gata de o hudna pentru a pune capăt imediat ocupaţiei şi pentru a începe o perioadă de coexistenţă paşnică, în cursul căreia cele două părţi să nu utilizeze nici o formă de agresiune sau de provocare militară. În timpul acestei perioade de calm şi de negociere, vom putea aborda chestiuni importante ca dreptul la reîntoarcere şi eliberarea prizonierilor. Dacă negocierile duc la o soluţie durabilă, atunci viitoarea generaţie de palestinieni şi de israelieni vor putea decide prelungirea sau nu a hudnei, căutând astfel o pace negociată.

Poate exista o soluţie globală a conflictului azi, săptămâna asta, luna asta sau chiar anul ăsta. Un conflict care sângerează de atât de mult timp poate totuşi să fie rezolvat de-a lungul unui deceniu de coexistenţă paşnică şi de negocieri. Aceasta este singura soluţie de schimbare rezonabilă a situaţiei actuale. O hudna va conduce la sfârşitul ocupaţiei şi va crea un spaţiu şi calmul pentru rezolvarea problemelor în suspans.

Puţini dintre oamenii din Gaza visează. În ultimele şase luni a fost chiar dificil să se doarmă aici. Dar speranţa n-a murit. Şi când îndrăznim să sperăm, iată ce vedem: o hudna de zece ani în timpul cărora, dacă Dumnezeu vrea, vom învăţa să visăm la pace.” “””


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in: Logo

You are commenting using your account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )


Connecting to %s

%d bloggers like this: