“Israel’s Lopsided Legal System” (by Joharah Baker)


“”” Israel’s policy of demolishing Palestinian homes is nothing new. Since the inception of the occupation in 1967, thousands of Israeli military orders have been handed to Palestinians informing them of the imminent destruction of their houses. The reasons – or excuses – for this destructive policy are many: involvement in resistance against the Israeli occupation [known as “terror” to Israel], illegal construction, or for “urban planning” [i.e., when the decades-old home and surrounding land is in the way of a new Jewish settlement in the West Bank or east Jerusalem].

So, Israeli government plans to demolish the homes of Palestinians living in Jerusalem because they were involved in attacks against Israelis, hardly raises eyebrows. Not because this punitive measure is not cruel or inhumane but because Israel has never been known for its overly humane treatment of the Palestinians under its occupation.

Still, Israel continues to take the world for a fool – at least the Palestinians – when it feigns legality when debating the issue of demolishing Palestinian homes in Jerusalem. This week, Israeli government officials say they are close to overcoming the legal hurdles necessary to get approval to demolish the home of ‘Ala Abu Dheim, the east Jerusalem resident who gunned down eight yeshiva students last March. The orders to demolish the homes of the two men who ploughed through Israeli traffic with their bulldozers earlier this month is still pending.

Of course all three men were killed on the spot by Israeli police. At no time did Israeli security officers try to apprehend the men and actually give them their fair day in court, which is the usual procedure in democratic countries. Israel’s ‘shoot to kill’ attitude has become the run of the mill, all in the name of security. Children playing ball in the vicinity of the border between Gaza and Israel were shot at and killed because patrolling soldiers believed they were “terrorists” trying to infiltrate into Israel.

The point here is that Israel still feels obligated to use the justification of legality when it carries out these highly illegal acts even though in reality, legality is the last consideration. Besides, in what civilized country is demolishing the home of a criminal considered “legal” and not inhumane collective punishment? When Baruch Goldstein sprayed a Hebron mosque with bullets, gunning down 29 Muslims kneeling in prayer, Israeli bulldozers hardly rushed to tear down his home in the settlement of Kiryat Arba. When an Israeli F-16 fighter plane dropped a 500-pound bomb on a Gaza apartment building, destroying the homes of several families and killing at least 16 people, the pilot did not have to worry about his family losing the roof over their heads because of his terror-filled act.

Even if we move out of the murky waters of Israeli/Palestinian politics, this brutal form of collective punishment is unprecedented in other parts of the civilized world, at least against its own citizens. While the Oklahoma City bomber, Timothy McVeigh who was held responsible for the deaths of 168 people was arrested and later sentenced to death, his family’s home is still standing. The punishment was meted out against the perpetrator only; the way it should be.

However, when it comes to Palestinians, different standards are applied. While Israel claims such punitive measures are meant as a deterrent to further attacks against Israelis, the real purpose is plain and simple: punish the Palestinians, even if they have nothing to do with the crime.

On a more massive scale, this is the policy the United States undertook post-September 11, 2001. We all know Israel takes its cue from the US, or vice versa. Following the Twin Tower and Pentagon attacks which took the lives of almost 3,000 Americans, the US, or President George W. Bush and his cronies, decided someone had to pay. Of course those who actually carried out the attacks were already dead and the elusive mastermind behind it is still at large. That did not stop Bush from forcing whole nations pay the price for the lives of innocent Americans. Thousands were killed in the bombings in Afghanistan and thousands more in Iraq, with the body count still rising. Of course there are several other factors at play here besides the declared purpose of catching Osama Bin Laden, first and foremost, western dominance in the Middle East. Still, the similarities are chilling. When Israel invades the entire Gaza Strip, killing hundreds of Palestinian civilians in the name of one Israeli soldier, is this any different from Bush’s gung-ho attitude? Hardly.

In Rafah, the Israeli army forces razed approximately 1,500 homes over four years, predominantly to close smuggling tunnels from Egypt and to create a buffer zone between Gaza and the Egyptian border. In this case, Israel did not even bother with legal channels given that the residents were Palestinian Gazans [as opposed to Israeli-ID Jerusalemites] and because like in all other Israeli arguments, defending their security trumps all.

East Jerusalemites – and Palestinians as a whole – face these discriminative, racist-at-heart punishments every day. Only because they are Palestinian, and in comparison, only because the 9/11 bombers were Arab and Muslim – were these extreme measures taken. In both cases, whether it was the Bush administration or the Israeli government, the attitude is one of arrogance and superiority. That is, because they are the US and Israel, this gives them a carte blanche to act with impunity. Any other less influential country would have been criticized or even forcefully stopped by the so-called international community for similar transgressions. We all remember when Saddam Hussein foolishly decided to enter Kuwait and “occupy” it. That occupation didn’t last 40 days much less 40 years.

So, when the Israeli media reports that the “legal obstacles” preventing the demolition of ‘Ala Abu Dheim’s house “had been removed” and that the demolition of the other two Palestinian homes was still up against “legal difficulties”, it is clear this is part of a more comprehensive master-plan for the Palestinians in general and for Jerusalem in particular. Israel, and even America, hardly worries about the fact that they have blatant double-standards or that their actions come across as racist.

This is not to justify violent acts against any party, whether Palestinian or Israel because it is a well-known fact that violence only begets more violence. However, in the occupied territories, only Palestinian violence against Israelis merits such extreme reactions. It is not only a punishment for the families of those who carried out the attacks but a reminder to all Palestinians that even a flicker of resistance against Israel will not be tolerated. “””

– Joharah Baker is a Writer for the Media and Information Programme at the Palestinian Initiative for the Promotion of Global Dialogue and Democracy (MIFTAH). She can be contacted at mip@miftah.org. (This article was originally published in MIFTAH – www.miftah.org )


[RO – traducere adaptata]

“”” Politica Israelului de a demola casele palestinienilor nu este cu nimic nouă. Încă de la începutul ocupaţiei din 1967, mii de ordine militare israeliene au fost înmânate palestinienilor pentru a-i informa de iminenta distrugere a caselor acestora. Motivele – sau scuzele – pentru această politică distructivă sunt multe: implicare în rezistenţa împotriva ocupaţiei israeliene (cunoscută Israelului ca „teroare”), construcţie ilegală sau pentru „planuri urbanistice” [i.e. când casa veche de câteva decenii şi terenul care o împrejmuieşte stă în drumul unei noi aşezări coloniale evreieşti în Cisiordania sau în Ierusalimul de Est].

Guvernul israelian plănuieşte să demoleze casele palestinienilor care trăiesc în Ierusalim din pricina implicării în atacuri împotriva israelienilor, dar acest lucru de abia dacă produce mirare. Nu din cauză că această măsură punitivă nu ar fi crudă sau inumană, dar din cauză că Israel nu a fost niciodată cunoscută pentru tratamentul excesiv de bun faţă de palestinienii de sub ocupaţie.

Totuşi, Israel continuă să ia lumea de proastă – cel puţin pe palestinieni – când simulează legalitatea în dezbaterea problemei demolării caselor palestinienilor în Ierusalim. Săptămâna aceasta, oficialii guvernului israelian au spus că sunt aproape de a depăşi obstacolele legale necesare în a obţine aprobarea pentru a demola casa lui ‘Ala Abu Dheim, rezidentul din Ierusalimul de Est care a împuşcat opt studenţi ieşiva în martie trecut. Ordinele de a demola casele celor doi care au „arat” prin traficul israelian cu buldozerele lor la începutul acestei luni rămân a fi hotărâte.

Desigur că toţi cei trei bărbaţi au fost omorâţi pe loc de către poliţia israeliană. În nici un moment nu au încercat forţele de securitate israeliene de a prinde bărbaţii şi chiar să le dea o şansă corectă în tribunal, care este procedura obişnuită în ţările democratice. Atitudinea „trage ca să omori” a Israelului a devenit una obişnuită în numele securităţii. Copii care se jucau cu mingea în apropriere de graniţa dintre Gaza şi Israel au fost împuşcaţi şi ucişi din cauză că soldaţii care patrulau au crezut că sunt „terorişti” care încercau să se infiltreze în Israel.

Ideea este că Israel încă se mai simte obligată să folosească justificarea legalităţii când duce până la capăt aceste acte atât de ilegale, deşi în realitate legalitatea este ultimul lucru avut în vedere. Şi până la urmă, în ce ţară civilizată este considerată demolarea casei unui criminal „legală” şi nu o pedeapsă colectivă şi inumană? Când Baruch Goldstein a „pulverizat” cu gloanţe o moschee din Hebron, împuşcând 29 de musulmani îngenunchiaţi în rugăciune, buldozerele israeliene nu s-au înghesuit să-i dărâme casa din aşezarea colonială Kiryat Arba. Când un avion de luptă isrealian F-16 a aruncat o bombă de 500 de livre peste o clădire cu apartamente în Gaza, distrugând casele mai multor familii şi omorând cel puţin 16 oameni, pilotul nu a trebuit să-şi facă griji că familia sa şi-ar putea pierde acoperişul de deasupra capului din cauza groaznicului său act.

Chiar dacă părăsim apele întunecate ale politicilor israeliene/palestiniene, această formă brutală de pedeapsă colectivă este fără precedent în alte părţi alea lumii civilizate, cel puţin, împotriva propriilor cetăţeni. În timp ce atentatorul din Oklahoma City, Timothy McVeigh, care a fost ţinut responsabil pentru moartea a 168 de persoane şi a fost arestat şi mai târziu condamnat la moarte, casa familiei lui încă mai stă în picioare. Pedeapsa a fost distrubuită doar împotriva criminalului; aşa cum ar trebui să fie.

Totuşi, când vine vorba de palestinieni, se aplică standarde diferite. În timp ce Israel pretinde că asemenea măsuri punitive sunt intenţionate ca o măsură de a împiedica viitore atacuri împotriva israelienilor, adevăratul scop este clar şi simplu: de a-i pedepsi pe palestinieni, chiar dacă nu au nici o legătură cu crima.

La o scară mai mare, aceasta este politica adoptată de S.U.A după 11 septembrie 2001. Cu toţii ştim că Israel îşi ia indicaţiile de la S.U.A sau viceversa. După atacurile de la Turnurile Gemene şi de la Pentangon, care au luat vieţile a 3.000 de americani, Statele Unite sau preşedintele George W. Bush şi amicii lui au decis că cineva trebuie să plătească. Cei care au dus la capăt atacurile erau, bineînţeles, morţi iar insesizabilul creier din spatele operaţiunilor este încă în libertate. Acest lucru nu l-a împiedicat pe Bush să forţeze naţiuni întregi să plătească preţul pentru vieţile inocenţilor americani. Au fost ucişi cu miile în bombardările din Afghanistan şi alte mii în Irak iar numărătoarea continuă. Desigur că sunt de luat în calcul şi alţi factori aici, pe lângă scopul, declarat, de a-l prinde pe Osama Bin Laden, în primul rând fiind dominaţia vestică în Orientul Mijlociu. Totuşi, asemănările sunt izbitoare. Când Israel invadează întreaga Fâşie Gaza, omorând sute de civili palestinieni în numele unui singur soldat israelian, este diferit cu ceva faţă de atitudinea plină de exces de zel a lui Bush? Nu prea.

În ultimii patru ani, forţele militare israeliene au făcut raiduri în aproape 1.500 de case din Rafah, în mare parte, ca să închidă tunelele de contrabandă dinspre Egipt şi să creeze o zonă tampon între Gaza şi graniţa egipteană. În acest caz, Israel nici măcar nu s-a deranjat să acţioneze pe căi legale, având în vedere că rezidenţii erau palestinieni cetăţeni ai Gazei [faţă de israelieni-cetăţeni identificaţi ai Ierusalimului] şi, ca şi în toate celelalte argumente israeliene, apărarea securităţii bate orice alt argument.

Ierusalemiţii de est – şi palestinienii ca un întreg – se confruntă în fiecare zi cu aceste pedepse discriminatorii şi rasiste. Doar din cauză că sunt palestinieni şi, în comparaţie, doar pentru că cei care au dus atacurile din 9/11 erau arabi şi musulmani – au fost luate măsuri atât de drastice. În ambele cazuri, fie că a fost administraţia Bush fie guvernul israelian, atitudinea este una de aroganţă şi superioritate. Şi asta doar pentru că sunt Statele Unite şi Israel şi acest lucru le dă undă verde să se poarte cu impunitate. Pentru excese asemănătoare, orice altă ţară cu o mai mică putere de influenţă, ar fi fost criticată sau chiar oprită cu forţa de către aşa-zisa comunitate internaţională. Toţi ne amintim ce s-a întâmplat când Saddam Hussein a decis, prosteşte, să intre în Kuweit şi să îl „ocupe”. Acea ocupaţie nu a durat nici 40 de zile, ce să mai ziceam de 40 de ani.

Când media israeliană comunică că „obstacolele legale” care împiedicau acţiunea de demolare a casei lui ‘Ala Abu Dheim au fost îndepărtate şi demolarea caselor celorlalţi doi palestinieni încă întâmpină „dificultăţi legale”, atunci este clar că totul face parte dintr-un vast plan principal, în general, pentru palestinieni şi, în special, pentru ierusalemiţi. Israel, şi chiar şi America, nu prea îşi face griji asupra faptului că au standarde duble vulgare sau că acţiunile lor sunt văzute ca rasiste.

Nu se justifică actele de violenţă împotriva unui individ, fie el palestinian sau israelian, pentru că este bine ştiut faptul că violenţa naşte mai multă violenţă. Totuşi, în teritoriile ocupate, numai violenţa palestiniană împotriva israelienilor merită reacţii atât de extreme. Nu este doar o pedeapsă pentru familiile celor care au comis atacurile ci un mod de a le aduce aminte palestinienilor că până şi cea mai mică pâlpâire de rezistenţă împotriva Israelului nu va fi tolerată.

Joharah Baker scrie pentru Programul Media şi de Informare pentru Iniţiativa Palestiniană de Promovare a Dialogului Global şi al Democraţiei (MIFTAH). “””


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )


Connecting to %s

%d bloggers like this: